Pathos
Creștinismul ortodox ne învață să credem dogmatic că Dumnezeu a creat tot ce știm în șase zile. Ne limităm adesea la oameni, natură și animale. Dar cerurile? Și ele au fost create de Dumnezeu. Planete, nebuloase, sori și găuri negre, toate din mânuirea iscusită a celui Atotputernic, a… magiei. Gândindu-mă în perspectivă devine puțin înfricoșător să atribui asemenea putere Universului… a fizicii, în fond! Nimicitatea ce a pornit totul. Dar și noi suntem făuritori de lumi. Oare atunci suntem și noi atotputernici sau suntem noi Atotputernicul? Mă îndoiesc… Ne dumnezeim prea mult omenia. Dar cine știe poate este o întorsătură perfidă ca în Interstellar.
Cosmos
Sistemul nostru solar este unul printre celelalte 500 de sisteme stelare din Calea Lactee. Sistemul nostru solar se află pe brațul Orion al Căii Lactee într-un super-roi de galaxii numit Fecioara. Sistemul Solar a apărut prin surparea unui nor gigantic de praf și gaze în el însuși sub acțiunea gravitației. În urma colapsului a apărut o nebuloasă în interiorul căreia materia se condensează într-un disc. Norul, rotindu-se în jurul său, se contractă în timp ce se încălzește din cauza interacțiunii forțelor gravitaționale, centrifuge, termice și magnetice. Datorită gravitației și accelerării rotației, discul atrăgea spre centrul său din ce în ce mai multă materie. Din plasma din centrul nebuloasei a apărut Soarele, iar din debrisul ce o înconjura au apărut planetele noastre: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, și Neptun (+ Pluto, din 2006 neconsiderată o planetă a Sistemului Solar).
Soarele este o pitică galbenă la frageda vârstă de 4.6 miliarde de ani și reprezintă 99,8% din masa întregului Sistem Solar (da, cred că ar trebui să-i spunem să o lase mai ușor cu mâncatul de asteroizi). Acesta este un magnet cu 2 poli alcătuit din mai multe straturi: fotosferă, cromosferă, zonă de convecție, zonă de radiație și un nucleu extrem de fierbinte. La fiecare 11 ani, polaritatea Soarelui se schimbă, rezultând în furtuni solare extreme ce eliberează cantități uriașe de energie înspre plantele sale.
Mercur este prima planetă de la Soare și una dintre cele 4 planete telurice. Numită și planeta moartă, fiindcă nu a putut susține vreodată viața, temperaturile planetei sunt puțin spus extreme: în timpul zilei se pot atinge temperaturi de peste 430 °C, iar noaptea până la -180°C. Dacă ar fi să comparăm Luna cu Mercur nu am vedea mari diferențe datorită similirității atmosferei, dimensiunii și aspectului. Dar această planetă are un miez din fier ce o face de mult mai densă decât satelitul nostru, concluzie datorată semnalului slab, dar existent, a unui câmp magnetic ca al Terrei. Ceea ce face din Mercur o planetă cu adevărat interesantă este orbita sa ce a confirmat Teoria Generală a Relativității propusă de Einstein.
Venus a doua planetă de la Soare, își duce traiul într-un mod extrem. Din cauza norilor de acid sulfuric, la suprafața planetei se produce efectul de seră ce menține temperatura venusiană la 480°C. În plus, presiunea planetei este de 90 de ori mai mare decât cea a Terrei, neplăcere ce poate fi confirmată de vizita de o oră a navei spațiale ruse, Venera, pe suprafața planetei. Datorită lui Pioneer Venus, oamenii de știință au descoperit continente de mărimea Americii cu o altitudine mai mare decât platoul tibetan. Dar existența apei este completă scoasă din ecuație. Astfel știm că suprafața venusiană a fost modelată de activitatea sa internă, dar nu știm când, cum, de ce și cât timp.
Terra este a treia planetă de la Soare și singura planetă ce susține viața. Această zonă locuibilă, numită Zona Goldilocks, presupune distanța potrivită de la o stea astfel încât apa de pe planeta respectivă să rămână în stare lichidă, pe lângă alți factori intrinsici. În ciuda faptului că atât Venus cât și Marte se află în zona locuibilă, doar Pământul menține viață până în ziua de astăzi- atmosfera marțiană este prea subțire, iar cea venusiană prea densă. Datorită înclinării de 23.4 grade a Terrei au apărut anotimpurile: emisfera nordică este înclinată spre Soare pentru o parte din an, iar cea sudică în opoziție și vice versa.
Marte este a patra planetă de la Soare, contemporan supra-denumită planeta “tuturor posibilităților”. Planeta aparține a două lumi: antichitate și modernitate. Emisfera sudică a planetei de rocă este plină de cratere care datează din același timp cu bombardamentul inițial al Lunii și al lui Mercur. Așa spus Noachinul este perioada tânărului Marte cu rată mare de impacturi meteoritice și asteroidale. Climaxul perioadei corespunde cu Marele Bombardament Târziu a Lunii, acum aproximativ 41-38 miliarde de ani, și cu dezvoltarea primelor forme de viață pe Terra. Marte găzduiește Muntele Olimpus, cel mai mare vulcan cunoscut în sistemul nostru solar. Muntele Olimp este un vulcan de tip scut enorm cu o înălțime de 25 de kilometri și un diametru de 600 de kilometri, aproape de trei ori cât Muntelui Everest!
Jupiter este a cincea planetă de la Soare și dacă ar fi să o caracterizez aș spune: bătăioasă, misterioasă și cool. Planeta gazoasă este de 2 ori mai masivă decât toate planetele sistemului solar, este mare cât 1400 de Terra împreună, îi putem studia doar atmosfera superioară, produce rafale de unde radio egalate doar de Soare și are cea mai rapidă rotație din sistemul solar. Deci? Credeți că i-am greșit caracterizarea? Atmosfera lui Jupiter este compusă din hidrogen, heliu, apă, puțin metan și amoniac. Aceasta are 3 straturi de nori: gheață de amoniu (amoniul este un ‘antifreezer’ și previne înghețarea completă a norilor), cristale de hidrosulfid de amoniu și apă sub formă de gheață și vapori. Furtunile jupiteriene sunt violente și unele pot acoperi întreaga suprafață a Terrei (faimoasa Mare Pată Roșie), dar ele sunt diferite decât cele pe Terra. Picăturile de apă și amoniac ce cad din etajul superior se întâlnesc cu cristalele de apă și gheață ce urcă din etajul inferior. Acea coliziune electrifiază norii și produc fulgere verzi (culoare datorată reacției dintre amoniac și oxigen).
Saturn este, ați ghicit, a șasea planetă de la Soare și o preferată personală. Planeta gazoasă a fost numită după zeul Timpului în mitologia Romană, datorită faptului că are cea mai înceată orbită în jurul Soarelui. Dar Saturn a fost descoperită cu mult înaintea vremii Romanilor de către Asirieni ce au numit-o “Steaua lui Ninib”. Ce m-a fascinat este logica din spatele asocierii cu Ninib. La o primă căutare pe Google, Ninib reprezintă zeul capitalei sumeriene, dar acesta era asociat cu agricultură, fertilitate și primăvară. Mișcarea lentă și retrogradă (mișcare în sensul acelor ceasornicului) a lui Saturn a fost văzută atât ca un simbol al ciclicității vieții, morții și renașterii, cât și ca un simbol al ciclurilor agricole, amândouă aspecte reprezentate de Ninib. Dar Saturn va rămâne în vecie misterioasă, fiindcă nimeni și nimic nu va călca acolo. Orice sondă trimisă pe Saturn ar trece pe lângă aurorele albastre ale atmosferei exterioare și ar coborî prin straturi opace de gaz, înainte de a se mototoli sub presiunea exorbitantă. Și asta numai dacă a supraviețuit vântului puternic care se învârte în jurul planetei cu viteze extreme stârnind furtuni precum furtuna hexagonală gigantă de la Polul său Nord. Dar, cum zic Americanii: “The night is young!”
Uranus este a șaptea planetă de la Soare și una nu foarte prietenoasă pentru pentru nasul nostru. Atmosfera planetei este alcăutită din heliu, metan și hidrogen și se adaugă la lista aparent infinită de planete pe care oamenii nu pot respira, nu numai din cauza toxicității ci și fiindcă are miros de ouă stricate. Datorită acestor gaze, Uranus are culoarea sa splendidă de verde-albastru. Un lucru interesant despre Uranus este axa sa de rotație: Uranus se învârte pe o axă aproape paralelă cu planul orbitei sale. Fiindcă Uranus se învârte pe o axă aproape orizontală, planeta are sezoane foarte lungi care durează până la 20 de ani tereștri!
Neptun este a opta planetă de la Soare și ultima planetă “oficială” a Sistemului nostru solar. Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale lui Neptun este atmosfera sa unică și dinamică. Neptun se mândrește cu cele mai rapide vânturi din sistemul solar, cu viteze care ajung până la 1.930 km/h. Aceste vânturi supersonice conduc formațiunile uimitoare de nori ale planetei, inclusiv faimosul Mare Punct Întunecat și alte sisteme de furtuni turbulente. Furtunile scurte și violente ale lui Neptun se întind adesea pe mii de kilometri, apar brusc și pot dura zeci de ani înainte de a se disipa sau de a fuziona. Culoarea lor închisă, despre care se crede că se datorează unor compuși precum metanul și hidrogenul sulfurat, contrastează cu norii albaștrii-albicioși din jur.
Pentru vizibilitate cât mai bună a planetelor pe cerul înstelat uitați-vă în următoarele perioade:
Mercur & Venus: Vest după apus, Est înainte de răsărit
Marte: sus pe bolta cerească (Iulie-Decembrie fiind cea mai favorabilă perioadă)
Jupiter: înainte de răsărit
Saturn: pe tot parcursul nopții
Uranus: dimineața devreme până în Noiembrie, seara după
Neptun: de la miezul nopții până la ora 4 dimineața
Ethos
Cu toții am auzit de James Webb cât de mare și absolut incredibil este. Dar nimeni nu își dă de fapt seama cât de mare și incredibil chiar este! Telescopul James Webb a detectat, pe o planetă la o depărtare de 120 de ani lumină, sulfură de dimetil, o moleculă produsă doar de ceva viu pe Terra! În adiție, telescopul a identificat CO2 și metan în atmosfera planetei care ar putea indica existența unui ocean pe suprafața acesteia. Pe lângă speranțele pe care James Webb ni le face, știința din spatele acestei descoperiri este încântătoare! Telescopul este capabil să analizeze lumina care trece prin atmosfera lui K2-18 b, exoplaneta respectivă. Acea lumină conține semnătura chimică a moleculelor din atmosfera sa. Detaliile pot fi descifrate prin împărțirea luminii în frecvențele sale constitutive, ca o prismă care creează un spectru curcubeu. Dacă lipsesc părți din spectrul rezultat, înseamnă că a fost absorbit de substanțele chimice din atmosfera planetei, permițând cercetătorilor să-i descopere compoziția. Existența acestuia ne îndreaptă „ încet spre punctul în care vom putea răspunde la această mare întrebare dacă suntem sau nu singuri în Univers”, spune Dr. Robert Massey pentru BBC, iar asta este întru totul extraordinar.
Monologul Astronomului 
Un răspuns la “Sistemul Solar”
Wow,nu știam atâtea lucruri interesante despre planetele din „cartierul” nostru.Fascinant mi se pare și faptul ca,civilizații fără atita tehnologie,au putut sa coreleze numele preferatei tale,Saturn, cu ciclurile agricole și,pina la urna,cu ciclul vieții omenești.Asta este chiar uimitor și poate sa ilustreze o parte din dilema „dumnezeirii” din noi.Sa nu uitam ca,în religia noastră,Isus este fiul lui Dumnezeu și al omului deopotriva.Planeta noastră este perfecta,tot ce ne înconjoară are o precizie și un echilibru greu de explicat doar prin chimie și fizica.Noi înșine sintem o creație uimitoare și,din punctul meu de vedere,ne cunoaștem prea puțin.
Ai un talent deosebit în a transcende fără a neglija, știință exacta către dilemele filosofice care potențează,paradoxal,noi descoperiri.
Succes,Ale!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană